De multe ori, din instinct sau poate dintr-o anumită obsesie, fără să vreau, când văd un om nou mă uit la mâinile lui. Asta poate de frică să nu mă las păcălit de vreo privire făţişă sau ascunsă, sau pur şi simplu să descopăr omul din spatele persoanei din faţa mea. Şi tot de multe ori am descoperit alţi oameni, diferiţi faţă de ceea ce promiteau a fi. Şi rar m-am înşelat. Obsesia asta mă frământă de mult, de copil, când mă uitam fascinat la mâinile bunicii. Mâini muncite cu tăieturi şi degete stâmbe, urme ale grijii celor zece suflete pe care i le-a dăruit cel de sus. Sau de mâinile grele ale tatălui care mi-au lasat dâre de degete pe obrazul drept, la ultima palmă părintească primită. Ori de mâinile mamei când inventa ceva de mâncare din aproape nimic şi care de frică să nu ne alinte prea mult, ne mângâiau atât de rar. Şi de multe, multe alte mâini...
Deunăzi, de dimineaţă, citeam o revistă de popularizare a ştiintei. Cu multe rubrici, idei, fotografii şi vise. Printre toate astea, şi gânduri de departe, mi-a căzut privirea peste câteva fotografii care arătau sufletul mâinilor a câtorva oameni. De pretutindeni. Şi mi-am adus aminte de obsesia mea. De mâinile pe care le văd aproape zi de zi şi pe care instinctiv le urmăresc, le analizez şi uneori mă gândesc la ele. De mâini mari care pot cuprinde sufletul a doi sau trei oameni, de mâini dulci pe care îţi vine să le săruţi, de mâini aspre pe care le admiri, de mâini simple pe care le uiţi, de mâini grele care te dor, de mâini fardate de care te fereşti, de mâini ude de care te ştergi, de mâini calde de care te mângâi, de mâini murdare de care te scârbeşti... De mâini, de multe, multe mâini. Fiecare ascunzând în spatele lor un suflet, care prin ochi şi vorbe nu-l poţi vedea cu adevărat.
Şi tot deunăzi, în timp ce priveam fotografiile cu mâini străine, de pretutindeni, mi-am amintit de două mâini care acopereau într-o dimineaţă uşor un chip. Blând, dulce, adormit. Mâini pe care le-am văzut cândva dar le-am uitat şi le-am redescoperit, fascinat de sufletul pe care îl poartă şi pe care îl văd zi de zi. Mâinile sufletului meu...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu