Fiecăruia dintre noi, odată cu scânteia vieţii, îi este dat să aibă un destin. Multora le devine o povară, celorlalţi o cale pe care o urmează cu perseverenţă zi de zi, lună de lună, an de an. Toată viaţa. Trăgând după ei şi alte destine, vise şi speranţe. Ca o locomotivă, în spatele căreia se aşează altă locomotivă, şi merg împreună spre o destinaţie comună, sau simple vagoane ce aşteaptă să fie garate undeva... într-o haltă necunoscută. Diferenţa e dată de ceea ce simţi că eşti cu adevărat sau vrei să devii. Locomotivă sau vagon. Să-ţi tragi destinul după tine sau să te laşi dus de el ori, din nefericire sau neputinţă, de al altora. Depinde numai de tine şi de calea pe care ţi-o alegi.
Calea pe care o aleg şi o simt se îndreaptă totdeauna undeva spre capătul pământului. Oriunde ar fi acesta. Trăgând după mine şi destinul meu şi al celor care vor să-l vadă....la fel ca şi mine.
In memoriam - Gheorghe Lupaşcu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu