În urmă cu vreo 4 ani eram cu o bursa de studii la Oslo, în Norvegia. Voi povesti altă dată cum am ajuns acolo. Însă experienţa celor 3 luni de stat alături de nordici m-a marcat profund. Întratât de profund încât mă încearcă deseori un sentiment de reîntoarcere în timp, metafizic, prin locurile pe unde am hălăduit: Oslo, Haugesund, Stavanger, Kristiansand, Lillehammer, Bergen, Sognefjord, Flam, Trondheim, Bodo, Stokholm, Goteborg, Tomte, Gardemoen... Fabuloase peisaje. Reci oameni. Prea reci pentru asemenea locuri. Sau poate frumuseţea locurilor trebuia compensată cu ceva straniu, atipic. În masa aceea de gheaţă sufletească am întâlnit, într-o zi, o insulă tropicală. Atât de fierbinte, blondă şi naivă, încât pentru moment mi-am pierdut simţurile. Era o Ea, poate acea Ea. Veneam după o noapte de călătorie cu trenul de la Oslo spre Bergen. Abia mă dezmeticeam din căldura compartimentului şi îmi dezmorţeam privirea uitându-mă buimac la frumuseţea gării din Bergen, când pe o străduţă laterală o văd pe Ea. Atât de singură, fragilă, suavă. Cu părul ei blond prins în codiţe, cu mâinile ei atât de mici, ascunse, cu privirea aceea stranie de tristeţe amestecată cu uimire. Şi corpul, corpul acela diafan de portocală. Şi buzele suave, rotunde, tăcute...venusiană, pur şi simplu venusiană.
Nu cred în dragoste la prima vedere, însă cu greu mi-am putut desprinde privirile de la Ea. Vibram de emoţie, dar trebuia să plec. Pierdeam feribotul spre Sognefjord şi excursia vieţii mele. Am lasat-o singură, în ploaie, pe străduţa ei lăturalnică. În Bergen. Abia am apucat s-o fotografiez. Sfios, tăcut, trist am lăsat-o acolo...în nord, în amintire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu