Închipuire

Mi-am imaginat tot timpul viaţa ca fiind ceva ce îmi aparţine numai mie. Da, ştiu, poate părea ceva banal, fără sens. Dar aşa mi-am imaginat-o de fiecare dată când mă gândesc la viaţa mea. Şi de fiecare dată vin aceleaşi întrebări: de ce o trăiesc, unde mă duc, de unde vin şi ce să fac cu ea. De multe ori găsesc răspunsuri în mine. Câteodată în ceilalţi. Le caut sau vin singure, într-un vis în miez de noapte, într-un zâmbet pe stradă, într-un chip sau într-o frunză. Le accept, mă liniştesc şi uit de viaţă. Mă iau valurile de zi cu zi, gândurile, cuvintele, oamenii. Şi viaţa merge mai înainte, încă un pas, încă o zi, singură cu mine. Mă agit, mă agăţ, mă bucur, mă întristez, mă joc, mă uit.